Se afișează postările cu eticheta Preparate din oua. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Preparate din oua. Afișați toate postările

miercuri, 14 aprilie 2010

Tort la metru

Tort la metru

Iti trebuie pentru blaturi:
  • 10 oua
  • 1 cana ulei
  • 2 cani zahar
  • 2 cani faina
  • mirodeni(esenta de vanilie,si de rom)
  • 2-3 linguri cacao
Pregatesti asa:
Bati albusurile cu zaharul.Freci galbenusurile cu uleiul si adaugi usor albusurile batute spume.Pui si faina treptat si adaugi mirodeniile.Imparti compozitia in 2 parti egale si in cea dea doua adaugi si cacaua,pentru a iesi colorata.Torni ambele compozitii,pe rand,in cate o tava de chec.Lasi la cuptor circa 35-40 de minute.Cand s-a racit putin,tai cele doua blaturi in felii si montezi tortul folosind alternativ cate o felie galbena si una de cacao.Ungi foile cu crema pe care foloresti si la tort cu fructe.Imbraci tortul in crema,iar cand il tai,incepi de la coltul tortului,ca sa iasa alb-negru.

miercuri, 31 martie 2010

Oua de Pasti Vopsite Natural

Timp de preparare: 30 minute (cojile de ceapa se pun la inmuiat cu 12 ore inainte) .
Ingrediente: cojile de la 1 kg de ceapa rosie, 5-6 lingurite de cafea, 1 sfecla rosie, oua, apa, 3 linguri otet.
Electrocasnice: aragaz
Ustensile de Bucatarie: craticioare de fiert
Preparare:
Puteti vopsi ouale de Pasti in diferite nuante de rosu folosind coji de ceapa rosie. Curatati ceapa cu o seara inainte, puneti cojile in apa si le lasati la inmuiat 12 ore, acoperite. A doua zi fierbeti ouale pentru Pasti 10-15 minute impreuna cu cojile de ceapa si 1 lingura de otet pentru a fixa culoarea, dupa care le mai lasati in lichid pana cand obtineti nuanta dorita.
oua vopsite cu ceapa
Pentru a vopsi ouale de Pasti in nuante catifelate de ciocolata, folositi ...cafea. Fierbeti cafeaua intr-un vas suficient de mare ca sa nu dea in foc si apoi adaugati ouale si le fierbeti 10-15 minute. Le mai lasati in cafea pana obtineti nuanta dorita. Nu uitati nici de lingura de otet-obligatorie ca sa fixeze culoarea.
oua vopsite cu cafea
Rosul inchis il obtineti pentru vopsirea oualor de Pasti cu sfecla rosie. Tocati sfecla si o fierbeti 15 minute in jumatate de litru de apa. Adaugati ouale si le fierbeti 1-15 minute, impreuna cu lingura de otet. Le mai lasati in lichid pana ajung la culoarea pe care o doriti.
oua vopsite cu sfecla
Sfatul bucatarului: folositi o lingura de lemn ca sa scoateti ouale, deoarece lingura de metal poate lasa urme pe acestea.Apoi ungeti ouale de Pasti cu ulei pentru a le da stralucire si a pune in valoare culorile.
oua vopsite cu cosulet
Ouale de Pasti vopsite astfel au culori placute si va veti bucura sa stiti ca ati folosit numai ingrediente naturale.
Paste Fericit!

vineri, 5 martie 2010

Omleta indiana

Ingrediente:
- 6 oua
- 6 linguri ulei
- 1 ceasca de supa
- 2 cepe
- 2 rosii
-2 lingurite coriandru
- 1 lamaie
- 3 lingurite iaurt
- sare si piper dupa gust

Mod de preparare:
Se taie rosiile in cubulete mai mari si cepele in rondele apoi se pun la fiert in supa clocotita, se adauga sare, piper, coriandru tocat, se lasa sa fiarba cca 10 minute, apoi se strecoara supa. Rosiile si rondelele de ceapa se vor aseza pe o omleta pregatita normal intre timp si tinuta la cald. In restul de supa se toarna iaurtul si sucul de lamiie, amestecati pana se transforma intr-un sos pe care il veti servi impreuna cu omleta.

Nota:
Reteta asta nu e pentru ca nu ar stii toata lumea sa faca o omleta...ci pentru ca este o omleta mai deosebita care este o idee buna de mic dejun...sau poate pentru cina...

Omleta cu legume - tortilla

Ingrediente:
- o lingura ulei de masline
- 3 fire de ceapa verde
- 2 catei de usturoi
- 1 ardei gras verde
- 2 rosii
- jumatate de dovlecel
- 2 felii de costita afumata
- 1 cartof mare fiert in coaja
- 3 oua (merg si 4)
- marar verde tocat
- sare, piper
-cascaval ras

Mod de preparare:

Cartoful fiert il lasati sa se raceasca sub jet de apa, il curatat, apoi il veti taia in patru pe lung si apoi felii. Spalati legumele crude si apoi le tocati: ceapa verde- rondele subtiri, usturoiul curatat de coaja- rondele, ardeiul gras curatat de seminte si taiat cubulete, rosiile - rondele, dovlecelul (cu tot cu coaja) - taiat pe lung si apoi rondele, costita- feliute subtiri. Ouale le veti bate impreuna cu mararul tocat, sarea si piperul dupa gust. Intr-o tigaie de teflon punem uleiul la incins si adaugam, la interval de 1-2 minute, pe rand, legumele. Din cand in cand punem si 2-3 linguri de apa sa se poata inabusi si sa se inmoaie. Deci, intai punem costita, apoi ceapa cu usturoiul, ardeiul gras, dovlecelul, rosiile si cartofii. Condimentam cu putina sare si piper. Turnam ouala peste legume si ideal ar fi sa acoperim tigaia cu capac si sa lasam la foc mic sa se inchege bine oul. Cand este aproape gata, se pune cascaval ras deasupra. Cand este gata rasturnati omleta pe un platou, taiati-o in patru (in functie de persoane...) si puneti restul de cascaval ras deasupra...o sa vadeti ce senzationala este...efect garantat!

Nota:
La baza acestei omlete sta omleta spaniola traditionala, numita tortilla espaniola, care se pregateste cu o combinatie simpla de cartofi si ceapa. Pentru a inveseli compozitia putem adauga rosii si ardei gras, dovlecei, sunca sau anghinare...va veti alege cu acesta delicioasa omleta cu radacini spaniole si totusi este una romaneasca :))

Creier pane


Ingrediente:
- 1/2 kg creier (congelat)
- 3 oua mari
- 5 linguri cu faina
- sare, piper
- ulei pentru prajit

Mod de preparare:
Se lasa creierul la dezghetat, dar nu de tot ca sa se poata taia felii care sa ramana intregi. Intr-un castron se bat ouale bine cu putina sare si se adauga o lingura de faina ca sa iasa o compozitie mai subtire putin decat cea de clatite. Intr-o tigaie se pune uleiul la incins. Bucatile de creier se presara cu sare si piper, se dau prin faina si apoi prin amestecul de ou. Se prajesc pe ambele parti in ulei incins. Pofta buna!

Nota:
Ca sa va fie mai usor, creierul se pune in apa rece aproximativ 1 ora. Se tine 1-2 minute in apa clocotita pentru a se indeparta cu usurinta pielita. Aceasta reteta este considerata o delicatesa, totusi creierul pane poate reprezenta un aperitiv delicios...

Paine prajita cu ou


Ingrediente:
- paine felii
- oua
- 1 lingura smantana
- putin ulei
- sare, piper

Mod de preparare:
Se bat ouale bine, se adauga sare si piper dupa gust apoi lingura de smantana, batandu-se in continuare pana se omogenizeaza. Se trec feliile de paine prin ou si se pun in tigaie unde uleiul a fost incins in prealabil. Se prajesc bine pe ambele parti si se servesc apoi cu o branza delicioasa si cu rosii proaspete...

Nota:
Este perfect daca aveti paine nu tare proaspata, prajita in ou o sa fie mai crocanta...
Nu-mi sta in fire sa va recomand asa retete, dar din cand in cand mi se face o pofta nebuna de asa mic dejun, care este unul gustos ...insa nu face parte din categoria celor foarte sanatoase...
Intotdeauna painea prajita in ou mi-a adus aminte de copilarie si in mod special de iernile incarcate cu nameti de zapada...

duminică, 14 februarie 2010

Omleta cu Sunca si Branza

Timp de preparare: 10 minute.
Ingrediente pentru 2 portii: 2 oua, branza telemea, sunca, sare, piper, 2 rosii, 2 castraveti, ulei.
Ustensile de Bucatarie: tigaie pentru prajit, spumiera, cutit de bucatarie
Electrocasnice: aragaz
Mai intai spargem oale si le batem cu furculita intr-un castron potrivit. Adaugam sunca si branza taiate cubulete si le amestecam cu oale batute.
Ingredientele pentru omleta
Turnam compozitia in tigaie, in uleiul incins si avem grija sa se prajeasca pe toate partile. Putem intoarce omleta intreaga cu o spumiera sau o putem taia bucati pe care sa le intoarcem, pentru a nu ramane cruda in partea din mijloc. 

luni, 16 noiembrie 2009

Pateuri cu branza



 Ingrediente:
  • 1 pachet foi pateuri
  • 400 g branza
  • 1 ou batut


Cum se prepara: Este o reteta simpla si foarte rapid de facut. Pachetul de foi il lasam la temperatura camerei sa se dezghete, nu-l dezghetam fortat. Intindem foara, o taiem in dreptunghiuri si punem cate o lingurita de branza rasa pe fiecare bucata. Impachetam pateurile si le punem intr-o tava unsa cu foarte putina margarina sau o putem lasa chiar asa neunsa. Pateurile le ungem cu ou si le introducem la cuptor.

duminică, 23 august 2009

Oua cleioase

   Se pun la fiert la fel ca si ouale moi,dar se lasa apa sa clocoteasca inca 4 minute,dupa ce au inceput sa fiarba.Apoi,se trec,un minut,in apa rece.Albusul va fi tare si galbenusul cleios.
   Ouale cu coaja subtire se pun la fiert in apa rece sau calduta si se mai fierb 2 minute,dupa ce a inceput apa sa clocoteasca;se trec,apoi,in apa rece,un minut.

Oua moi

   Apa (care sa cuprinda bine ouale) putin sarata se fierbe in clocot(sarea intareste coaja).Vasul se trage putin la o parte,ca apa sa nu clocoteasca in momentul cand se introduc ouale,altfel va plesni coaja(mai ales ouale cu coaja subtire).Se fierb 3 minute,de cand incepe apa sa clocoteasca dinou.Albusul va fi coagulat pe jumatate si galbenusul moale.Ouale se trec un minut in apa rece,apoi se scurg imediat,ca sa se curete mai usor coaja.Se servesc fierbinti,in paharele sau suporturi speciale,direct din coaja lor,sau se desarta tot continutul lor in pahar,se adauga putina sare si o bucatica de unt.
   Daca ouale au coaja subtire,pentru a evita plesnirea acesteia,se pun la fiert in apa putin calduta si se lasa pe foc pana cand apa incepe sa dea in clocot;atunci,se iau imediat de pe foc,se trec un minut in apa rece si se servesc fierbinti,cum s-a aratat.

Preparate din oua

   Oul este un element de baza in alimentatie,cu o mare valoare nutritiva.La noi in tara,cele mai frecvent folosite sunt ouale de gaina.Deoarece greutatea lor variaza intre 35 si 70 de grame,s-a luat ca medie pentru un ou normal 60 grame si,in functie de acesta greutate,s-au calculat toate ingredientele:faina,zahar etc.,mai ales pentru dulciuri.Pentru mai multa exactitate,in cazul cand ouale au diferente mari de marime,acestea se vor cantari intregi(si mari si mici),toate deodata,cate sunt indicate in reteta;totalul se impsarte la numarul lor,ca sa rezulte 60 grame pentru un ou.Sunt si retete care nu tin cont de marimea oualor,dar,in general,este bine sa se urmeze cu exactitate prescriptiile din reteta,pentru a asigura reusita preparatului.
   La unele oua,cand se separa galbenusul de albus,ramane o cantitate apreciabila de albus,lipita de coaja care conteaza la unele preparate,unde masurile trebuie sa fie exacte.Se va desprinde si acest rest de albus cu varful degetului;lipsa lui poate sa compromita preparatul(v."Galuste pentru supa").
   Ouale trebuie sa fie proaspete.Un ou proaspat are membrana galbenusului intreaga,cand se separa de albus.Fiecare ou se sparge deasupra unei farfuri,nu direct in preparat,pentru a evita riscul ca vreunul sa fie alterat.Atentie la separarea albusului de galbenus,atunci cand albusul trebuie batut spuma;daca albusul are cea mai mica urma de galbenus,spuma nu va mai fi tare.De asemenea ,cand vasul in care se bate sau telul prezinta urme de grasime,albusul nu se va bate spuma tare.Pentru albusul spuma se va folosi numai zahar tos,zaharul pudra il inmoaie.Pentru ca zaharul tos sa se topeasca mai repede,se va adauga odata cu el si o lingura cu zeama de lamaie sau cu rom.Romul umfla mai bine spuma si o mentine tare.
   La un ou de 60 grame,galbenusul cantareste circa 22 grame,albusul,circa 32 grama si coaja,circa 6 grame.
Albusurile,ramane de la alte preparate,se pot partra inghetate in congelator,in borcan inchis cu capac,sau in punga de nailon,timp indelungat(10-12 luni),fara sa-si piarda proprietatea de a se bate spuma.La intrebuintare,daca s-a tinut cont de numarul lor,se cantareste albusul necesar,taiat cu cutitul (din borcan),dupa ce s-a desghetat putin (restul se conserva mai departe).Se calculeaza 32 grame pentru un albus.

Totalul afișărilor de pagină